Situație fără precedent la Satu Mare. Egalitate între cei doi candidați la șefia PSD Satu Mare, Gabriel Leș și Radu Cristescu

Situație fără precedent la Satu Mare. Egalitate între cei doi candidați la șefia PSD Satu Mare, Gabriel Leș și Radu Cristescu
Cei doi candidații la șefia organizației județene a PSD satu Mare au primit un număr egal de voturi. Gabriel Leș și Radu Cristescu au primit fiecare un număr de 45 de voturi.
Cei doi candidații la șefia organizației județene a PSD Satu Mare au primit un număr egal de voturi. Gabriel Leș și Radu Cristescu au primit fiecare un număr de 45 de voturi.
Situația este una fără precedent spun inclusiv liderii de la nivel național, Titus Corlățean și Șerban Nicolae, care se află azi la Satu Mare. Politicienii caută o soluție de avarie având în vedere că statutul partidului nu prevede astfel de situații, iar mandatul președintelui Aurelia Fedorca a încetat.Gabriel Zetea, coordonatorul Conferinței de astăzi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul PSD Satu Mare, în urma alegerilor, că luni, la CEx, se va decide, împreună cu președintele PSD Marcel Ciolacu, un interimar la Satu Mare.Zetea a spus că nu va susține un interimat lung la Satu Mare.”Luni, în cadrul ședinței naționale a PSD, în cadrul Comitetului executiv național, după o discuție pe care am avut-o cu președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, vom lua o decizie în ceea ce privește această situație inedită care s-a întâmplat în cadrul acestei conferințe, acest balotaj între cei doi candidați la funcția de președinte, domnul Leș și domnul Cristescu. Comitetul executiv național va desemna un președinte interimar luni, care să preia conducerea organizației pe o perioadă de timp, nu cred că foarte lungă, până la momentul în care o nouă Conferință extraordinară va putea fi organizată pentru a face din nou un vot. E foarte important să înțelegem că organizațiile locale au dreptul la autodeterminare. Nu îmi doresc, nu o să susțin în cadrul Comitetului executiv național instalarea pe termen lung a unui interimat la Satu Mare”, a spus Zetea.Vicepreședinți ai Organizației Județene Satu Mare a PSD sunt: Octavian Ardelean, Simion Ardelean, Niculai Avorniciți, Toma Betea, Ioana Bran, Oliviu Buzgău, Gheorghe Ciocan, Aurelia Fedorca, Radu Iancu, Cristina Ilieș, Gheorghe Marincaș, Rodica Maxi, Vasile Mitrașca, Vasile Pașca, Gheorghe Rentea, Eugenia Sabou și Ioan Țou.
Citește și:
- 08:08 - Trump s-a răzgândit. Nu mai crește tarifele pentru importuri în SUA la 10% ci majorează cota la 15%
- 07:58 - Marius Budăi anunță scenariul în care PSD va ieși de la guvernare
- 07:44 - Țara europeană care mizează pe forța atomică pentru a opri ambițiile Moscovei
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News



_e32ebcad9a.webp)







