Economie· 2 min citire

Energia electrică, campioana scumpirilor în România, în timp ce restanțele la întreținere cresc alarmant. Avertismentul specialiștilor

14 mai 2026, 09:00
FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea de Satu MareArticol scris de Realitatea de Satu Mare

Energia electrică rămâne în topul scumpirilor din România, iar tot mai mulți oameni ajung să plătească facturi greu de suportat. Potrivit specialiștilor, prețurile la energie au crescut cu peste 50%, iar valul de majorări nu s-a încheiat. În paralel, numărul românilor care nu mai reușesc să își achite întreținerea și utilitățile crește de la o lună la alta, potrivit Realitatea PLUS.

Experții atrag atenția că România traversează deja o perioadă economică dificilă, în care costurile pentru traiul de zi cu zi cresc mult mai rapid decât veniturile populației. Specialiștii spun că, în cazul energiei electrice, statul este unul dintre principalii beneficiari ai scumpirilor, deoarece o parte importantă din valoarea facturilor se întoarce la buget prin taxe, accize și alte contribuții.

În timp ce oamenii plătesc tot mai mult pentru curent, avertismentele privind impactul social al acestor majorări devin tot mai dese. Administratorii de bloc spun că restanțele la întreținere cresc alarmant, iar tot mai multe familii întâmpină dificultăți în achitarea cheltuielilor lunare.

Ajutorul de 50 de lei, considerat insuficient

În acest context, sprijinul oferit de stat pentru consumatorii vulnerabili este considerat mult prea mic comparativ cu nivelul actual al facturilor. Românii eligibili primesc un ajutor de 50 de lei pentru plata energiei electrice, însă suma nu acoperă nici măcar un sfert din costul unei facturi obișnuite. Specialiștii susțin că, în locul unor măsuri punctuale și limitate, ar fi nevoie de politici prin care veniturile populației să fie ajustate în funcție de creșterea costurilor de trai. Potrivit informațiilor prezentate de jurnalistul Realitatea Plus Cristiana Chițu, avertismentele venite din partea specialiștilor se înmulțesc, iar perspectivele nu sunt optimiste.

„Vin avertismente în rafale de la specialiști, după ce datele arată că energia electrică rămâne campioana scumpirilor, cu peste 50%. Aceștia spun că majorările vor continua și în perioada următoare, că nu se vor opri aici și că România se află deja în criză economică”, a transmis jurnalista.

În același timp, administratorii de bloc atrag atenția că numărul restanțierilor crește constant, pe măsură ce tot mai mulți români nu mai reușesc să țină pasul cu scumpirile.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News

Mai multe știri din Economie