CIOLACU CERE O INFORMARE LEGATĂ DE STADIUL PROCESULUI DE RECALCULARE A PENSIILOR

CIOLACU CERE O INFORMARE LEGATĂ DE STADIUL PROCESULUI DE RECALCULARE A PENSIILOR
"Românii trebuie să aibă garanţia că nu scade nicio pensie"
Premierul Marcel Ciolacu a cerut miercuri ministrului Muncii şi preşedintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul acestei săptămâni, o informare legată de stadiul procesului de recalculare a pensiilor.
"Vreau să încep prin a-i cere ministrului Muncii şi preşedintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul săptămânii, o informare legată de stadiul procesului de recalculare a pensiilor. Câte decizii au ajuns deja la pensionari, care este procentul de contestări şi cum se desfăşoară procedura de refacere a deciziilor de recalculare unde se constată erori", a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
El a solicitat, de asemenea, ca tuturor pensionarilor să li se trimită zilele următoare un document oficial prin care să fie informaţi că oricare ar fi calculul legat de contributivitate pensia lor nu scade.
"Românii trebuie să aibă garanţia că nu scade nicio pensie şi orice greşeală se poate repara şi orice sumă se recuperează. 3,8 milioane de pensii cresc, adică 83% din total, ăsta este un fapt cert", a conchis prim-ministrul.
AGERPRES
Citește și:
- 14:47 - Vremea extremă scumpește mâncarea. Fenomenul El Nino aduce un șoc economic
- 11:52 - Prețul petrolului a scăzut cu 15%. La pompă nu există diferențe
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









