Ziua Universală a IEI, sărbătorită în stil oşenesc la Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului

ziua_iei
Ziua Universală a IEI a fost sărbătorită în stil oşenesc la Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului, în condiții naturale unde poți să înțelegi pe deplin strălucirea din tradiția oșenească.
[gallery ids="87299,87300,87301"]Noaptea ”cerurilor deschise” a continuat pe roua dimineții de sânziene, așa cum se face găteala, ca mai apoi înspre prânz tinerii negreşteni împreună cu cei sălăjeni să poarte cu mândrie portul tradițional. Fetele au învăţat să împletească cununi de sânziene sub atenta îndrumare a mătușilor noastre, pentru a şi le aşeza mai apoi pe cosiţe. Au cântat și au strigat cu puternice trăiri sufletești, țesute cu lirica dragostei profunde așa cum zice legenda că trebuie să faci în ziua de „Sânziene.”[gallery ids="87302,87303,87304"]Meşteşugăriţele Mirela Bud, Mihaela Deac, Anica Mare și Ana Hotca au fost la înălţime ca de fiecare dată, iar mătușa „Berășoie”, ’’tanti’’ Floare Finta, Floarea Hotca - luminător al satelor şi Maria Finta au fost neobosite şi pline de energie. Maria Tripon cu Ansamblul „Sânzienele” împreună cu ansamblul ,,Flori de tradiții" din comuna Valcău, județul Sălaj, sub îndrumarea dnei prof. Monica Emner, au făcut un spectacol muzical pe măsura evenimentului. Tinerii noștri de la ansamblu, alături de voluntarii Liceului Teoretic Negrești-Oaș, coordonați de Angelica Hoban, au însufleţit și ei această manifestare dându-i aura şi energia noastră oşenescă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:38 - De ce NU a fost doborâtă drona din Galați? Explicațiile pilotului român care a distrus o dronă în Estonia VIDEO
- 09:20 - 1 Iunie / Invitație pentru cei mici în fascinanta lume a salvatorilor montani, la Palatul Parlamentului și în țară
- 09:16 - Râuri din 17 județe, sub Cod galben de inundații până marți la ora 12:00
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News













