Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, a declarat joi că, datorită imunizării puternice actuale și a severității mai scăzute a variantei Omicron, continentul se află într-o situație de „încetare a focului”, care ar putea conduce la sfârșitul pandemiei de COVID-19.

Odată cu sfârșitul iernii, „această perioadă de protecție mai ridicată trebuie privită ca o 'încetare a focului' care ne-ar putea aduce o pace durabilă”, a declarat Hans Kluge în cadrul unei conferințe de presă online.
Această situație poate continua doar dacă imunitatea este menținută prin continuarea campaniilor de vaccinare și monitorizarea noilor variante, a spus el, îndemnând autoritățile sanitare să protejeze populațiile cele mai vulnerabile, Agerpres.
În cele 53 de state membre ale regiunii OMS Europa, dintre care unele sunt situate în Asia Centrală, numărul contaminărilor a crescut odată cu apariția variantei Omicron care a devenit dominantă.
Aproape 12 milioane de noi cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută, conform datelor OMS, cel mai mare număr de la debutul pandemiei, în urmă cu doi ani.
Declarațiile lui Hans Kluge vin în contextul în care tot mai multe țări europene au anunțat eliminarea restricțiilor sau renunțarea la marea majoritate a lor.
Sursa: Mediafax