Urcatu’ oilor la munte în Țara Oașului

oi
Marți, 30 aprilie 2019, începând cu ora 11:00, pe strada Rozelor, pe dealul Abrăneşti, va avea loc evenimentul Urcatu’ oilor la munte în Țara Oașului - Sâmbra oilor sau Alesul.
Acest eveniment a fost iniţiat de crescătorul de ovine Berinde Ştefan, cunoscut în zonă sub numele de Ştefanu Bodii, şi este organizat de acesta, în colaborare cu Primăria şi Consiliul local Negreşti-Oaș prin Casa Orăşenească de Cultură.
O importantă sărbătoare pastorală în Țara Oașului care are loc primăvara, odată cu renașterea naturii, în preajma Sângeorzului și se referă la urcarea oilor la deal și la munte, la pășunat și care e începutul unei vieţi trăite în peregrinare şi însingurare.
Altfel bacii ştiu să cânte munţilor, alungând nimbul de dor, prin frumoase doine ciobănești, însoțindu-și glasul cu tânguirile fluierelor, trăind sub semnul anotimpurilor, acestea fiind singurul calendar care le guvernează viața.
Cu această ocazie a urcatului oilor, vă invităm să luaţi parte, la acest eveniment, care pe lângă ritualul specific acestui moment, ne va oferi un regal al măiestriei oierilor și „găzdoaielor”, în prepararea unor produse tradiționale din Țara Oașului.
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
Orele 8:00-10:00
Ø amenajare spațiu de desfășurare (boxe animale, standuri)Ø întâlnirea oierilor și organizarea expoziției de ovine
Ora 10:30
Ø plecarea căruțelor cu invitați și oficialități din fața primăriei spre locul de desfășurare al evenimentului
Orele 11:00- 14:00
Ø primirea oficialitățilorØ prezentarea activităților și a succesiunii momentelor în cadrul ritualului specific care cuprinde mulsul oilor și măsuratul laptelui;Ø ceremonial religios
Ora 14:00
Ø deschiderea oficială;
Orele 14:00- 18:00
Ø expoziţie gastronomică cu produse locale şi tradiţionale;Ø expoziţie meşteşugărească;Ø momente folclorice cu Maria Tripon, ceteraşii, Ansamblurile folclorice Oaşul şi Sânzienele și alte grupuri reprezentative din Țara Oașului.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











