Turcia a doborât o dronă necontrolată care se apropia de spațiul său aerian

Turcia a doborât o dronă necontrolată care se apropia de spațiul său aerian
Anunțul Ministerului Apărării de la Ankara
Turcia a doborât, luni, o dronă necontrolată care se apropia de spaţiul său aerian dinspre Marea Neagră, a anunțat Ministerul Apărării de la Ankara.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul turc al Apărării, drona a fost detectată și urmărită în conformitate cu procedurile de rutină în timp ce se apropia de spațiul aerian turc dinspre Marea Neagră. Avioane F-16 sub comanda NATO și națională au fost trimise în misiune de interceptare pentru a menține securitatea spațiului aerian.
Pentru a preveni un potențial incident, armata a doborât vehiculul fără pilot într-o zonă sigură, departe de zonele rezidențiale.
„A fost lovită și doborâtă într-o zonă sigură, în afara zonelor rezidențiale”, a transmis Minisiterul Apărării.
Autoritățile nu au specificat originea sau tipul dronei, nici dacă aceasta efectua o misiune de recunoaștere, avea o defecțiune de navigație sau era afectată de interferențe externe.
Însă, este pentru prima dată când Turcia anunţă doborârea unei drone de la izbucnirea războiului pe care Rusia îl duce împotriva Ucrainei.
Incidentul survine după ce Turcia a avertizat săptămâna trecută în legătură cu escaladarea conflictului în Marea Neagră, din cauza atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene, care au avariat trei nave de marfă deţinute de Ankara.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - A murit cel mai bătrân român. A prins Unirea din 1918 și a fost veteran de război – VIDEO
- 16:23 - Ore de coșmar într-un tren spre Galați. Zeci de pasageri au rămas blocați în căldură, fără aer condiționat și fără toalete
- 14:46 - Autoritățile ucrainene se pregătesc pentru încă doi-trei ani de război. Kievul respinge informațiile și vorbește despre „dezinformare”
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














