SRI avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware

SRI avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware
Serviciul Român de Informaţii avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware la scară largă, prin utilizarea unor adrese de mail aparţinând unor instituţii din România.
Serviciul Român de Informaţii avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware la scară largă, prin utilizarea unor adrese de mail aparţinând unor instituţii din România.
"La nivelul Centrului Naţional CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informaţii au fost obţinute date cu privire la o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice de tip spearphishing care vizează infectarea sistemelor informatice cu aplicaţii malware de tip ransomware. Atacatorii intenţionează să utilizeze adrese de mail aparţinând unor instituţii din România pentru a încerca să inducă în eroare potenţialele victime", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de SRI.
Se recomandă să nu se utilizeze link-uri sau fişiere ataşate mesajelor de tip mail care nu sunt adresate în mod curent destinatarilor sau provin din surse necunoscute. Aceleaşi măsuri de precauţie sunt recomandate cu privire la accesarea link-urilor sau a ataşamentelor transmise prin mesaje de tip SMS, WhatsApp, Signal, Telegram sau altele.
"De asemenea, este obligatorie realizarea de copii de siguranţă (backup) pentru site-uri, baze de date sau orice alt tip de date expuse în mediul Internet, precum şi stocarea acestor copii pe suporţi de memorie separaţi fizic pentru a evita criptarea sau distrugerea acestora de un posibil atac cibernetic", se mai menţionează în comunicat.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











