Satu Mare: Femei cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare a deșeurilor și nesupravegherea depozitelor de deșeuri

Satu Mare: Femei cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare a deșeurilor și nesupravegherea depozitelor de deșeuri
Verificările continuă în dosarele penale întocmite în cauze
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează verificări față de 2 femei, reprezentate ale unor societăți comerciale cu obiect de activitate demontarea mașinilor și a componentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor și comerț cu ridicata deșeurilor și resturilor, privind săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare a deșeurilor și nesupravegherea depozitelor de deșeuri.
În fapt, la data de 12 octombrie, în urma unor verificări efectuate de către polițiști la sediile de lucru ale celor două societăți, aceștia au identificat ulei uzat nepăstrat în condiții legale, autoturisme dezmembrate ale căror freon nu a fost eliminat din sistemul de climatizare, filtre uzate și butelii goale de freon.
Verificările continuă în dosarele penale întocmite în cauze.
Polițiștii atrag atenția cetățenilor cu privire la manipularea corectă, conform legislației în vigoare a substanțelor care diminuează stratul de ozon sau a gazelor fluorurate cu efect de seră. De asemenea, este obligatorie eliminarea totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:38 - Ceasurile inteligente au devenit „medici de buzunar”. Tot mai mulți români își urmăresc sănătatea în timp real
- 20:25 - Alertă într-o excursie școlară din Harghita: șapte copii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
- 19:26 - Ucraina oferă sprijin României și statelor baltice în lupta contra amenințărilor aeriene
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














