Actualitate· 2 min citire

Satu Mare: Amenzi de 27.000 lei pentru nepurtarea măștii și nerespectarea distanțării

Satu Mare: Amenzi de 27.000 lei pentru nepurtarea măştii şi nerespectarea distanţării

Satu Mare: Amenzi de 27.000 lei pentru nepurtarea măştii şi nerespectarea distanţării

Scris de A L Publicat: 1 feb. 2021, 08:32

Actiune la Satu Mare

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, jandarmii sătmăreni, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și polițiști locali desfășoară în aceste zile activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, zona piețelor, dar și mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, ne informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare.

Astfel, în zilele de vineri și sâmbătă, 29 – 30 ianuarie, peste 220 de polițiștii sătmăreni, jandarmi și polițiști locali au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Cu această ocazie, au fost efectuate verificări  în aproximativ 160 de societăți comerciale și obiective de interes, și la peste 60 de mijloace de transport persoane.

În cadrul acestor misiuni, au fost legitimate peste 1.800 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 27.000 de lei.

Polițiștii rutieri au fost la datorie în aceste zile, verificând legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.   Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privința respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.


Sursa: Realitatea de Satu Mare

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News