Mașinile Google Street View vor circula din nou în România începând cu jumătatea lunii martie.
Mașinile Google vor merge în peste 100 de orașe pentru actualizarea hărților.
Din 15 martie mașinile Google Street View vor actualiza imaginile Street View din orașe, șosele și autostrăzi pe Google Maps, anunță compania.
Mașinile Google vor acoperi zone și localități din București, Constanța, Hârșova, Curtea de Argeș, Iași, Piatra Neamț, Orșova, Brașov, Făgăraș, Cluj, Oradea, Vișeul de Sus.
Serviciul Street View este disponibil în România începând din anul 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe.
Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora și șosele de legătură.
Google Maps este disponibil în mai mult de 220 de țări, inclusiv în Arctica sau Antarctica.
Mașinile prezente în România vor prelua imagini 360 grade.