Luni încep probele simulărilor pentru Evaluarea Națională

Luni încep probele simulărilor pentru Evaluarea Națională
Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități
Luni încep probele simulărilor pentru Evaluarea Națională, a anunțat Ministerul Educației Naționale.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Probele încep la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 2 ore.Disciplinele sunt limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și matematică.
Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vară.
Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










