Incendiu la o casă de locuit în localitatea Sânmiclăuș

Incendiu la o casă de locuit în localitatea Sânmiclăuș
La fața locului s-au deplasat 9 pompieri militari cu două autospeciale de stingere
Azi-noapte, la ora 02:47, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Sânmiclăuș.
La fața locului s-au deplasat 9 pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul acoperișului, pe o suprafața de aproximativ 150 de metri, cu posibilitate de propagare la o casă de locuit situată în imediata vecinătate.
"Reacția promptă a pompierilor careieni a salvat casa de locuit situată la 2 m de casa incendiată, însă, din nefericire, într-o anexă lipită de focar se afla un autoturism care nu a putut fi salvat și care ar fi produs și incendiul.
O butelie de gaz, care se afla în interiorul bucătăriei, a îngreunat misiunea pompierilor. Acestea au reușit să evacueze butelia în siguranță.
Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurtcircuit electric la bordul autoturismului.
Au ars acoperișul casei, mobilierul din interiorul bucătăriei și autoturismul în totalitate.
S-au degradat tencuiala din interiorul camerelor și aparatele electrocasnice din bucătarie", a transmis ISU.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:29 - Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Buzău, miercuri dimineața
- 09:28 - Când ar putea fi redeschis Transfăgărășanul
- 09:22 - Tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl în centrul municipiului Piatra-Neamț a fost arestat preventiv
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














