Grav accident provocat de un sătmărean beat şi cu permisul suspendat

Grav accident provocat de un sătmărean beat şi cu permisul suspendat
A fugit de la locul accidentului
La data de 13 mai, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare, posibil soldat cu victimă.
În urma efectuării cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin a condus un moped pe strada Ferma Sătmărel din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare, s-a dezechilibrat și s-a răsturant cu vehiculul pe partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din Satu Mare, pasager al mopedului, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare-Secția UPU, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind identificat în scurt timp ca fiind un bărbat de 37 de ani, din Satu Mare.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat din anul 2020.
Față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depusă la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:22 - Tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl în centrul municipiului Piatra-Neamț a fost arestat preventiv
- 09:21 - Ploile torențiale afectează circulația feroviară în județul Galați. CFR a trecut la tracțiune Diesel pe un sector de cale ferată
- 08:14 - Tunel pentru traficul de cocaină, descoperit la granița dintre SUA și Mexic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














