Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră sătmăreni

Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră sătmăreni
Patru persoane sunt cercetate penal pentru faptele săvârşite
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea şi pe comunicaţia Urziceni-Urziceni Pădure, mai multe persoane cu documente false – trei permise de conducere şi o carte de identitate. Patru persoane sunt cercetate penal pentru faptele săvârşite.
În această dimineaţă, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean portughez în vârstă de 47 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Germania, iar la controlul de frontieră a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere polonez, care nu este un document autentic.
La acelaşi punct de trecere s-a prezentat duminică, 16 ianuarie, în jurul orei 16.30, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 34 de ani. Acesta intenţiona să iasă din România la volanul unei maşini înmatriculată în Franţa. Cu ocazia controlului documentelor, colegii noştri au constatat că permisul de conducere prezentat la control, document cu însemnele autorităţilor din Rusia, era unul fals.
Tot în cursul zilei duminică, în jurul orei 12.00, colegii din cadrul SPF Carei au oprit pentru control, pe comunicaţia Urziceni – Urziceni Pădure, o autoutilitară înmatriculată în România. La volanul acesteia se afla un sătmărean în vârstă de 36 de ani care a prezentat, la controlul documentelor, un permis de conducere eliberat de autorităţile spaniole, contrafăcut.
Toate cele trei persoane sunt cercetate acum pentru uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cursul nopţii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetăţean român în vârstă de 23 de ani, din judeţul Bacău. La controlul de frontieră acesta a prezentat o carte de identitate care nu îndeplinea condiţiile unui document autentic.
Tânărul a declarat că pe perioada şederii în Anglia i-a fost furată cartea de identitate, iar pentru a se angaja acolo avea nevoie de documente, motiv pentru care a recurs la modalitatea ilegală de a-şi procura un document fals, pe care l-a şi folosit pentru a se legitima la intrarea în România. Acum tânărul este cercetat pentru uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














