Accident în Apa provocat de un şofer beat

Accident în Apa provocat de un şofer beat
Eveniment rutier cu pagube materiale, provocat de un conducător aflat sub influența alcoolului
La data de 7 ianuarie, în jurul orelor 22.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 F, între localitățile Apa și Medieșu Aurit.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 52 de ani, domiciliat în localitatea Apa, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Din producerea accidentului rutier, au rezultat doar pagube materiale.
Procedura de testare a bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














