La nivelul județului Satu Mare, Campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia” – Mișcare civică pentru mediu și sănătate cu implicare națională pentru combaterea plantei invazive Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor, s-a bucurat de un real succes, mobilizând comunitatea în vederea protejării sănătății populației, respectiv a mediului.
Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare a desfășurat, în perioada premergătoare acțiunii, o amplă campanie de mediatizare a mișcării civice ,,SOS – Ambrozia,, utilizând toate mijloacele de comunicare în masă, a notificat: UAT- urile, agenții economici autorizați a căror activitate generează condiții propice răspândirii plantei, Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Direcția pentru Agricultura Județeană Satu Mare prin formele asociative și fermieri, Direcția Județenă de Drumuri și Poduri pentru implicare în acțiunea de cosire pe marginea drumurilor, precum și Structurile Naționale și Județene de Căi Ferate pentru implicare în acțiuni de cosire pe căile ferate precum și protopopiatele din județ pentru a sensibiliza enoriașii cu ocazia slujbelor religioase din 22 septembrie.
Pe teritoriul județului Satu Mare s-au implicat un număr de 23 UAT-uri, după cum urmează: Satu Mare, Carei, Tășnad, Negrești Oaș, Culciu, Halmeu, Dorolț, Micula, Andrid, Moftin, Sanislău, Orașu Nou, Agriș, Socond, Ciumești, Homoroade, Beltiug, Tarna Mare, Odoreu, Cămin, Vetiș, Gherța Mică, Foieni. Cantitatea colectată la nivelul întregului județ este de: 24.108 kg (24,11 tone) de ambrozia, pe o suprafață totală de 222,23 ha. Cantitățile colectate au fost transportate de către firmele de salubrizare la Depozitul Ecologic de la Doba în vederea valorificării acestora ca și compost.
APM Satu Mare menționează faptul că unele UAT-uri din județul Satu Mare au desfășurat acțiuni de combatere a ambroziei și în perioada anterioară campaniei și vor continua activitatea de combatere a acestei plante și în perioada următoare.
Totodată, la nivelul UAT-urilor, unde s-au desfășurat acțiuni de cosire repetate în decursul anului, în concordanță cu prevederile Legii 62/ 2018, cantitățile raportate pentru perioada campaniei sunt 0 kg deoarece pe terenurile acestora nu s-a mai identificat planta.