Intervenție dificilă a pompierilor în localitatea Pomi. Bărbat scos dintr-o fântână în stare gravă

Operaţiune dramatică de salvare a două persoane blocate într-o fântână adâncă de 9 metri din localitatea Pomi, județul Satu Mare.

Un bărbat, de 37 de ani, se află în stare de inconștiență, după ce a intrat într-o fântână din localitatea Pomi, județul Satu Mare, pentru a executa lucrări de curățare. Tragedia s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 9,00. Pompierii au fost anunţaţi prin apel 112 despre faptul că două persoane care au intrat să cureţe o fântână din localitatea Pomi nu au mai răspuns.

Intervenție dificilă a pompierilor în localitatea Pomi. Bărbat scos dintr-o fântână în stare gravă

Publicată de Realitatea De Satu Mare pe Joi, 6 Septembrie 2018

La locul intervenţiei au fost trimise echipaje de la SMURD şi salvatori de la ISU.
Una dintre persoane, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost scoasă din fântână de către pompieri și este conștientă. Cea de-a doua, însă, a fost scoasă din fântână de către salvatori în stop cardiorespirator și cu hipotermie. A fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe din cadrului Spitalului Județean de Urgență Satu Mare cu manevre de resuscitare executate în ambulanță, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop. De asemenea, și primul bărbat a fost transportat la spital.
Poliţia a declanşat cercetările în acest caz.

Articolul precedentIstvan Kovacs, delegat în Liga Națiunilor
Articolul următorITM Satu Mare: Amenzi de 80.000 de lei pentru munca „la negru”