Grav accident în Satu Mare! Un tânăr de 19 ani a murit după ce maşina sa a fost lovită de tren
Grav accident în Satu Mare! Un tânăr de 19 ani a murit după ce maşina sa a fost lovită de tren
Alţi doi tineri au ajuns la spital
Ieri, în jurul orelor 03.40, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui evenimentent rutier, în municipiul Satu Mare, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe bulevardul Cloșca.
Ajunși la fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 19 ani, din județul Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase de culoare roșie, aflate în funcțiune la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind acroșat de trenul care circula pe ruta Satu Mare-Oradea.
Din nefericire, în urma impactului, conducătorul auto și-a pierdut viața.
Doi pasageri din autoturism, o tânără de 18 ani și un băiat, de 21 de ani, au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Mecanicul de tren, de 41 de ani, din Oradea, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acestuia i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 16:16 - Trump vrea să preia petrolul din Ormuz și spune că va fi „un izvor pentru lume”
- 15:37 - NATO, în pragul unei noi crize: poziția lui Trump față de Iran afectează Europa
- 15:02 - Vești despre Mircea Lucescu după cele două infarcturi suferite: este stabil și conștient, anunță medicii”
- 14:53 - Ședința de Guvern privind reducerea ACCIZEI la motorină, amânată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











