Copil transportat cu avionul de la Satu Mare la București, după ce s-a opărit cu apă fiartă

spartan-smurd
Doi copii au ajuns duminică noaptea în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, după ce s-au opărit cu apă fierbinte.
Este vorba despre un copil, în vârstă de cinci ani și jumătate, respectiv un copil în vârstă de trei ani și jumătate.Copilul de cinci ani este în stare gravă, cu arsuri de gradul I și II pe o suprafață de 20% din corp și a fost îmbarcat azi-noapte într-un avion și transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din București, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al SJU, Constantin Demian.Copilul de trei ani a suferit doar arsuri de gradul III, fiind în afara oricărui pericol, și a rămas internat pe Secția de chirurgie plastică a Spitalului Județean Satu Mare.Incidentul s-a petrecut duminică seara, când echipajul medical a fost solicitat să intervină în Poiana Codrului, după ce părinții au anunțat că cei doi copii s-au opărit cu apă clocotită.
Citește și:
- 08:13 - Remorcher scufundat în Portul Midia. Trupul unei alte persoane decedate a fost recuperat de scafandrii militari
- 07:57 - Carburanții s-au scumpit din nou: motorina premium trece de 10 lei pe litru în unele benzinării
- 21:34 - Liderul Cubei îl avertizează pe Trump: „Orice intervenție va fi întâmpinată cu o rezistență de nezdruncinat”
- 20:42 - UE lansează „EU Inc”: firme înființate în 48 de ore, pentru a opri exodul companiilor spre SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











