Biblioteca Județeană Satu Mare, continuă tradiția începută în urmă cu șase ani și organizează în perioada 10 iulie – 29 august 2019, o serie de activități creative și recreative destinate copiilor.

Având ca punct de pornire conceptul de învățare pe tot parcursul vieții prin carte și lectură, activitățile propuse de bibliotecarii sătmăreni sunt reunite sub genericul „BiblioVacanța 2019” și cuprind cursuri gratuite de limba engleză, activități care vizează dobândirea de noi informații menite să le îmbogățească participanților cunoștințele de cultură generală, jocuri interactive și de echipă, ateliere creative și de lectură, bună cuviință și comportament civilizat, vizionări de filme de animație pentru copii și ecranizări ale unor opere literare studiate în școală.
Activitățile cuprinse în cadrul acestui proiect se vor derula la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, în zilele de miercuri și joi, în intervalul orar 10.00-12.00, în Sala multimedia, situată la etajul clădirii.

Zilele de miercuri sunt rezervate cursurilor gratuite de limba engleză, livrate în regim de voluntariat de către inimoasa profesoară și traducătoare Dania Berinde, secondată de bibliotecara Ecaterina Anania. Sunt invitați să participe copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani, în limita a 20 de locuri.
Sub genericul „Fii BiblioActiv!”, zilele de joi sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, pentru care bibliotecarii sătmăreni (Paula Horotan, Veres Erzsebet, Liliana Costea și Violeta Tarța) au pregătit diverse activități creative, recreative și de învățare prin mijloace nonformale, precum povești terapeutice, ateliere de lectură și de creație, vânătoare de comori, confecționare de decorațiuni interioare din materiale reciclabile și multe altele. La aceste activități limita maximă de locuri este de 30 de participanți.

Participarea la diversele activități este gratuită, singura condiție impusă de organizatori fiind aceea ca beneficiarii programului să posede permisul de utilizator, document care se obține gratuit, la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr”.
Înscrierile la „BiblioVacanța 2019” se vor face telefonic, la numărul 0261-711199, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, în limita locurilor disponibile, în ordinea cronologică a solicitărilor.

Articolul precedentAccident grav în municipiul Satu Mare. Impact puternic între două autobuze
Articolul următorOșancă cu permisul suspendat și beată a ajuns după gratii