Primăria Homoroade va acorda burse studenților și elevilor (care frecventează învățământul liceal și profesional), domiciliați în comună.

În prezent, comuna numără 12 studenți și 40 de liceeni și elevi care frecventează școlile profesionale.

Primăria Homoroade a inițiat un „proiect de hotărâre” care va fi supus spre aprobare consiliului local, prin care studenții și elevii care frecventează cursurile unei universități de stat, liceu sau școli profesionale, domiciliați în comună, să beneficieze de un sprijin financiar lunar.

Sprijinul financiar se va acorda lunar, fără perioadele de vacanță, iar condițiile de acordare (învățământ de stat, cursuri la zi, lipsa absențelor, vârsta sub 25 ani) vor fi cuprinse într-un regulament.

Valoarea burselor lunare propuse este de: 200 lei – studenți, 150 lei – elevi liceu și 100 lei – elevi școală profesională.

Dacă proiectul va obține votul consiliului local, se va aplica din luna ianuarie 2020.

Această măsură vine în contextul în care de la un an la altul crește fenomenul de „abandon școlar” , după finalizarea clasei a VIII-a.

Articolul precedentCod roșu în vama Petea | Șoferii de camioane aşteaptă peste 150 de minute pentru a ieşi din ţară
Articolul următorImportanța colectării în vederea reciclării deșeurilor vegetale, promovată de copii