Zi crucială pentru România, dar și pentru Bulgaria și Croația, privind aderarea la spațul Schegen. Consiliul Justiție și Afaceri al Consiliului UE supune la vot intrarea celor 3 state în acest spațiul. Miercuri seară, Austria și-a reafirmat, din nou, opoziția față de România și Bulgaria și a sugerat varianta amânării votului pentru primăvara anului viitor.

Potrivit ordinii de zi, ședința începe la ora 11:00 (ora României) chiar cu discuția legată de aderarea celor 3 state la spațiul Schengen. 

„Miniștrii vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croația și România și vor urmări să adopte decizii în această privință.

Miniștrii vor evalua, de asemenea, situația generală a spațiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceștia se vor concentra în special pe combaterea introducerii ilegale de migranți și pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, se arată în programul reuniunii, ce poate fi consultat în original AICI.

Alte puncte importante pe ordinea de zi se referă la „azil și migrație”, precum și la „agresiunea Rusiei împotriva Ungariei”.

CARE SUNT SCENARIILE PRIVIND ROMÂNIA 

În condițiile în care, cu câteva ore înainte de reuniunea Consiliului JAI, cancelarul austriac Karl Nehammer a anunțat că țara sa dorește amânarea aderării României și Bulgariei pentru primăvara anului viitor, oficialii români au sugerat o serie de scenarii.

ADERAREA EFECTIVĂ ÎN A 2-A JUMĂTATE A ANULUI VIITOR- România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen împreună în a doua parte a anului viitor, atunci când Spania va deţine preşedinţia Consiliului UE, ceea ce ar însemna ca votul să aibă loc acum, dar cele 2 ţări să fie supuse unor demersuri suplimentare pentru securizarea frontierelor, a declarat miercuri, pentru Agerpres, eurodeputatul S&D Victor Negrescu.

ABȚINEREA DE LA VOT SAU SCHIMBAREA OPȚIUNII ÎN ULTIMA CLIPĂ O variantă sugerată de europarlamentarul Siegfried Mureșan ar fi abținerea, „care ne ajută, noi dorim sa aderăm. Da, este o soluție (abținerea, n.red.)”, la votul pentru aderarea României la Schengen, a explicat Mureșan într-o intervenție la Realitatea Plus. Acesta a subliniat că se lucrează încă la convingerea Austriei, astfel încât votul să fie unanim favorabil.

Premierul Nicolae Ciucă și cancelarul Austriei, discuție despre aderarea României la Schengen, înainte de votul din 8 decembrie

ALTE SCENARII  Tot într-o interveție la Realitatea Plus, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a afirmat că în cazul respingerii integrării României în spațiul Schnegen mai există și alte variante, dar a precizat că nu le poate devoala atât timp cât ținta principală este obținerea unui acord la reuniunea de joi.

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ | Proteste uriașe după ce s-au împărțit banii românilor
Articolul următorCum se poate răsturna votul Austriei în 8 decembrie – Siegfried Mureșan anunță soluția pentru aderarea României la Schengen