Zestrea Oașului, ediție specială de Centenar: o lună plină de evenimente cu artiști și trupe de top la Negrești Oaș

Orașul Negrești Oaș deschide la 1 august 2018 seria evenimentelor cultural-artistice de amploare reunite sub brandul „Zestrea Oașului”, care stau sub semnul Centenarului Marii Uniri.

Organizatorii au pregătit seri cu spectacole extraordinare oferite de artiști și trupe ale momentului din România, momente istorice dedicate Centenarului, dar și evenimente care vor antrena negreștenii, mai mici sau mai mari, pe parcursul mai multor zile.
Primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca, a explicat că se dorește ca aceste evenimente să fie un liant și mai puternic între negreștenii de acasă și cei care se întorc în luna august din străinătate.
”August este luna în care negreștenii de pretutindeni își dau întâlnire acasă. Celebrând în acest an și Centenarul Marii Uniri, ne folosim de prilej pentru a sărbători împreună. Am gândit o serie de evenimente care au menirea de a-i apropia pe negreșteni și de a promova tinerele talente, meșteșugarii, obiceiurile și tradițiile noastre. În ceea ce privesc artiștii și trupele invitate, pe baza sugestiilor care ne-au fost făcute de negreșteni în cadrul consultărilor publice, în acest an vom avea pe scenă artiști și trupe îndrăgite, cele mai bune ale momentului”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Managerul cultural Natalia Lazăr a precizat că programul a fost astfel conceput încât fiecare negreștean să se regăsească și să participe cel puțin la unul dintre evenimentele care vor fi organizate.
Primele evenimente încep în 1 august. Astfel, a doua ediție a Târgului de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale ”Produs de Oaș și Maramureș” se va deschide la 1 august, în zona Parcului Central din oraș. Până în 11 august, zi de zi, cel puțin 20 de meșteșugari și producători tradiționali din Țara Oașului și din Maramureș își vor expune produsele.
Tot în 1 august, la Muzeul în aer liber începe seria evenimentelor dedicate copiilor, sub sintagma ”Pe ulițele satului – la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului”. În fiecare zi, aici vor avea loc ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat.
De asemenea, în data de 4 august se va desfășura la Valea Măriei a II-a ediție a Concursului național ecvestru, ediția a II-a, organizată de crescătorii de animale din Negrești Oaș.
Centenarul Marii Uniri va fi marcat în zilele de 8 și 9 august prin Simpozionul științific– Centenarul Marii Uniri: Credință, Rezistență și Istorie Românească organizat în colaborare cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română și Protopopiatul Ortodox Român Oaș. În cadrul simpozionului vor fi susținute aproximativ 25 lucrări de către cercetători ai institutului, dar și specialiști din județele Satu Mare și Maramureș, reprezentanți ai cultelor și ai comunităților românești din Transcarpatia.
Sâmbătă, 11 august, negreștenii sunt invitați să fie toți ca unul pentru România, la spectacolul extraordinar de muzică populară și patriotică din cadrul turneului național dedicat celebrării Marii Uniri. Spectacolul complex ”Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”, oferit de artiștii Nicolae Furdui Iancu și grupul Crai Nou, Paula Seling, Proiect K1, Tuan, Iuliana Tudor, Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu, Sorin Francu și Daniel Lazăr va începe la ora 20.00 pe scena ce va fi amenajată la stadion, însă înaintea acestuia vor avea loc spectacole susținute de Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr., Maria Petca Poptean și Formația Pionierii.
De asemenea, în 18 august se va desfășura un Concurs de pescuit pe Lacul Călinești.
Seria evenimentelor va culmina cu Zilele Orașului – Zestrea Oașului în perioada 17-19 august.
Evenimentul va debuta vineri seara, 17 august, cu Party cu DJ, pe scena care va fi amenajată la stadion.
Sâmbătă, 18 august, la scenă evenimentele vor începe la ora 17.00 cu un spectacol pentru copii și un spectacol al copiilor de la instituțiile de învățământ din oraș. Vor urca apoi pe scenă artiștii locali Vasile Ardelean, Gianina Ciorbă și Vasy Oșanu, după care George Negrea va oferi un recital de muzică folk, iar Școala de dans va antrena tinerii prezenți la eveniment.
Deschiderea oficială și premierea elitelor va avea loc de la ora 20.00, după care va urca pe scenă Marc Mesaroș&Band. WHAT`S UP și IRINA RIMES vor încheia prima seară cu două recitaluri extraordinare.
Duminică, 19 august, programul la scenă va începe la ora 17.30 cu un medalion folcloric oferit de Nicu Pop și Sorin Cucu, urmat de momente de muzică populară cu Maria Tripon.
Momentul festiv al zilei va avea loc la ora 19.00, atunci când va începe ”Nunta de aur„– Premierea cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie, decernarea de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești Oaș, Aurelia Fedorca.
Vor urma apoi recitalurile oferite de Maria Petca Poptean și Ansamblul Măgura și de Lavinia Goste, Marius Zorilă și Orchestra. Artistul local Vlad Belbe va asigura tranzitul spre recitalurile extraordinare așteptate ale serii: PHOENIX și CARLA’S DREAMS. Festivalul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Dar, evenimentele sub brandul Zestrea Oașului nu se vor încheia aici. În 8 septembrie va avea loc Concertul SYMPHONIC MEETS JAZZ IN TRANSYLVANIA, un amplu spectacol de muzică simfonică/jazz realizat de Elena Mândru și Orchestra Națională de Tineret a României.
Organizatorii evenimentelor sunt Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești Oaș, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești Oaș, SC Events Walter SRL.

Articolul precedentPeste 11.500 pachete țigări transportate într-un microbuz, confiscate de polițiștii de frontieră
Articolul următorCod galben de vreme severă pentru județul Satu Mare