Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfăşurat, vineri dimineața, pe drumurile publice din județ, acţiuni pentru verificarea modului în care se efectuează transporturile publice de persoane.

 

În cadrul acțiunii, poliţiştii au verificat peste 60 de autovehicule care efectuează acest gen de transport.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 pentru nerespectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 69/2012 și 25 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto, verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.

Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, în vederea identificării celor care au consumat băuturi alcoolice.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane.

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să păstreze permanent distanţa de siguranţă în mers, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentLisa Marie Presley, fiica lui lui Elvis Presley, a murit la vârsta de 54 de ani
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET