Un accident rutier în care au fost implicate zece persoane a avut loc în această seară la ieșire din Ardud.

Accidentul s-a produs pe DN 19, la ieșire din orașul Ardud spre Rătești în această seară, în jurul orei 18,20.

Potrivit IPJ Satu Mare, un autoturism și un microbuz au intrat în coliziune, după ce șoferul unui autoturism Dacia Logan, un bărbat, de 57 de ani, din Acâș, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, în timp ce șoferul microbuzului, un bărbat, de 47 de ani, din Baia Mare, se afla angajat într-o depășire.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pasagerilor.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Potrivit ISU Satu Mare, inițial apelul anunța că ar fi 4 persoane implicate, neîncarcerate, însă, la sosirea echipajelor SMURD și SAJ, pompierii au fost informați că sunt 10 persoane implicate, toate refuzând transportu la spital.

Articolul precedentCeremonie la ISU Satu Mare. 55 de pompieri înaintaţi în grad la termen
Articolul următorAnda Adam și Elena Gheorghe, cap de afiș la Ziua Cetății Ardud