Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare continuă campania “Salvator din pasiune” cu seria a IV-a 2019.

Fii şi tu salvator, alături de cei 62 de voluntari, care fac parte deja din echipa de salvatori profesionişti ai ISU “Someș” Satu Mare!

”Dacă ai intre 16 şi 65 de ani te aşteptăm să te alături pompierilor sătmăreni. Documentele necesare pentru a deveni voluntar:

 cerere de înscriere (se primeşte de la sediul nostru);
 certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
 copie după actul de identitate;
 aviz psihologic, cu menţiunea “ apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU “ ( se poate obţine de la orice cabinet psihologic );
 act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare;
 adeverinţă medicală (de la medicul de familie) cu menţiunea “apt pentru efort fizic” sau “apt pentru muncă”;
 acordul părinţilor / tutorelui legal, doar pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani (se primeşte şi se completează la sediul nostru, în prezenţa voluntarului, a părinţilor şi a reprezentantului instituţiei noastre)” este anunțul ISU.

Aceste documente se depun într-un dosar plic, la Sediul II al inspectoratului, situat pe str. Gabriel Georgescu nr. 30 în mun. Satu Mare, zilnic, în intervalul orar 09.00 -15.00. Dosarele se pot depune până la data de 10.07.2019.

Ce îţi oferă statutul de voluntar ISU?

 Curs de bază şi prim ajutor gratuit;
 Stagii de formare profesională garatuite;
 Pregătire în domeniul situațiilor de urgență;
 Experiență profesională în meseria de pompier, astfel încât cei care doresc să urmeze școlile de pompieri se pot convinge dacă acestă meserie li se potrivește;
 Să faci parte ca voluntar din echipa SMURD ISU si/sau din Garda de Intervenţie pentru stingerea incendiilor şi să participi împreună cu ei la misiuni;
 O implicare în viaţa socială şi umanitară a comunităţii;
 Participarea la exerciţii, zile festive ale armelor, acţiuni de informare preventivă a populaţiei, susţinerea de lecţii deschise în gradiniţe, şcoli, participarea pentru asigurarea primului ajutor de bază la evenimentele din cadrul comunităţii (zilele oraşului, acţiuni organizate de primării şi consiliile locale);
 Satisfacerea nevoii de a-ţi ajuta semenii;
 Posibilitatea de a desfăşura programul de voluntariat în toate locaţiile în care inspectoratul are subunităţi de intervenţie (Detaşamentul de Pompieri Satu Mare, Detaşamentul de Pompieri Carei / Punctul de Lucru Tăşnad, Secţia de Pompieri Negreşti-Oaş / Punctul de Lucru Turţ).

Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0261.711212, interior 27203, zilnic de luni până vineri, pe pagina de facebook a inspectoratului – ISU SATU MARE sau accesând site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “ Someș“ al județului Satu Mare: www.isusatumare.ro.

Persoane de contact: căpitan Pintea Sebastian și sublocotenent Micle Ionuţ.

Articolul precedentTurişti serviţi cu mâncare stricată în zonele de agrement din județul Satu Mare
Articolul următorInstabilitate atmosferică până marți, în județul Satu Mare