La Satu Mare va avea loc luni, 20 ianuarie 2020, întâlnirea regională a organizațiilor județene PRO România din Regiunea de Nord Vest, eveniment la care vor participa președintele Victor Ponta, vicepreședintele Adrian Țuțuianu și secretarul general Ioan Mocioalcă, fostul ministru Ioan Rus, coordonatorii organizațiilor din județele din regiune și membri ai birourilor de conducere. 

”În cadrul întâlnirii, vor fi evaluate organizațiile județene din Nord Vest și va fi discutată strategia politică pentru alegerile din acest an. În ultimele luni, atât în Satu Mare cât și în celelalte județe din regiune ne-am mobilizat pentru a definitiva constituirea organizațiilor locale. Luni vom trage linie și vom vedea cum stăm fiecare. În ansamblu, stăm foarte bine, la nici un an după înființare avem constituite organizații locale în toate localitățile importante, am atras mulți oameni noi, din toate domeniile. De fapt, acesta este și avantajul nostru: suntem un partid nou, nu aveam structuri bătute în cuie și astfel este loc pentru oameni noi să se implice, să pună umărul și să facem împreună schimbarea pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat deputatul Octavian Petric, coordonator al Pro România Satu Mare și coordonator al organizațiilor din Nord-Vest.

În a doua parte a zilei, de la ora 18.00, președintele Victor Ponta și ceilalți delegați de la București vor participa la o întâlnire cu membrii și simpatizanții partidului în sala mare de ședințe de la Consiliul Județean Satu Mare. La întâlnire sunt invitați să participe atât membrii Pro România Satu Mare cât și simpatizanții și sătmărenii care doresc să se alăture echipei lui Victor Ponta și care cred în stânga adevărată.

Articolul precedentSpectacol de muzică și poezie, de Ziua Culturii Naționale
Articolul următorCrucea Roşie Satu Mare a închis azi un proiect cu finanţare europeană pe tema migrației