Anul nou vine cu o serie de scumpiri. De la 1 ianuarie, va crește prețul combustibilului cu 50 de bani, după ce Guvernul a decis să nu mai mentina compensarea dupa data de 31 decembrie. Dar vor fi și creșteri de taxe, impozite și TVA pentru mai multe produse. 

2023 aduce scumpiri pe bandă rulantă. Carburanții se vor scumpi cu 50 de bani, după eliminarea compensării. Chiriile vor crește cu 6 la sută după ce românii vor fi obligați să își înregistreze contractele la ANAF. Chiar și mesele la restaurant se vor scumpi în medie cu 5 la sută de la începutul anului. De asemenea, berea fără alcool și sucurile carbogazoase se vor scumpi cu 10 la sută, după ce taxa pe valoarea adăugată va crește de la 9 la sută la 19 la sută.

Noul val de scumpiri vine după ce românii au dat deja sute de lei pentru masa de Crăciun. Carnea, ouăle, cozonacul și legumele aproape și-au dublat prețurile față de aceeași perioadă a anului trecut și încă nu au venit facturile la energie.

La polul opus se află Spania care va implementa un pachet anti-sărăcie în anul 2023. Premierul Pedro Sanchez a anunțat ca pentru următoarele 6 luni, TVA-ul pentru pâine, lapte, oua, brânza, fructe și legume va scădea la zero. Și pentru ulei și paste făinoase iberici vor plăti TVA de 5 la sută în loc de 10.

În plus, fiecare familie care câștigă mai puțin de 27 de mii de euro anual, va primi un voucher de 200 de euro, iar o familie care nu își poate plăti chiria nu poate fi data afara din casa timp de 6 luni. De asemenea, daca nu își poate plăti utilitățile – gaze, apa, energie, acestea nu pot fi tăiate in următoarea jumătate de an.

SCUMPIRI ÎN LANȚ DE LA 1 IANUARIE

Combustibil (sageata crestere) + 50 bani

Taxe și impozite locale (sageata crestere) 5,1%

TVA HoReCa 5% (sageata crestere) 9%

TVA băuturi carbogazoase 9% (sageata crestere) 19%

Impozit pe bacșiș: 10%

Impozit venituri din chirii: 6% (sageata crestere) 10% + contract înregistrat obligatoriu la ANAF

REDUCERI APLICATE DE SPANIA

Alimente de bază (săgeată în jos) TVA 0%
Ulei și paste făinoase (săgeată în jos) TVA 5%

SUBVENȚII ȘI PLAFONĂRI

Subvenții și plafonări pentru transportul în comun

Fiecare familie care câstiga mai puțin de 27 000 euro anual, primește un voucher de 200 de euro

De la 1 ianuarie, ajutorul de șomaj crește cu 15%.

Sursă: Realitatea PLUS 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCând considerăm amețelile o urgență?
Articolul următorDe ce nu începe România exploatarea gazelor – RAPORT EXCLUSIV ROMGAZ. Mărturiile fostului director