Mircea Bolba, simbolul Olimpiei Satu Mare, a murit. Anunțul a fost făcut în această dimineață de reprezentanții clubului de fotbal.

 

Internat de mai multe săptămâni într-un spital din Satu Mare din cauza problemelor de sănătate, infectat între timp și cu visurul SARS-Cov-2, fostul Mircea Bolba a pierdut lupta pentru viață, noaptea trecută. În toamna anului trecut împlinise 59 de ani. 

,,Astăzi, simbolul Olimpiei, Mircea Bolba a devenit, prea devreme, legendă. A fost alături de clubul pe care l-a iubit până în ultima clipă. S-a dus in lumea celor drepți așa cum știm că și-a dorit: ca antrenor al Olimpiei. Avea planuri mari, pentru anul centenar și se angajase cu pasiune la reconstrucția Olimpiei. Pierdem un mare fotbalist, un antrenor dăruit și mai ales un Olimpist adevărat… Promitem să îi cinstim memoria cum se cuvine și să nu îl uităm niciodată. Adio Mircea Bolba, odihnește-te în pace!”, au transmis cei de la Olimpia.

La vestea tragică a reacționat și Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare.

„Nu pot să cred că Mircea Bolba a plecat dintre noi atât de repede, provocând o mare tristețe. Este o zi de doliu pentru fotbal și pentru întregul nostru oraș, pe care l-a iubit atât de mult. Odată cu plecarea ta, fotbalul a pierdut un zâmbet și o poveste!”, a scris edilul sătmărean pe pagina sa de Facebook.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ca jucător, Mircea Bolba a început fotbalul la Olimpia Satu Mare, iar în sezonul 1980-1981 s-a transferat la Steaua. Ulterior a jucat pentru ASA Târgu Mureș, Politehnica timișoara, FC Bihor Oradea, Sportul 30 Decembrie, Evagoras Paphos (Cipru), Armătura Zalău, Inter Sibiu, iar cariera și-a încheiat-o tot la Olimpia, scrie liga2.prosport.ro.

Ca antrenor sau manager a pregătit echipele Unirea Dej, Olimpia Satu Mare II, Olimpia Satu Mare, Turul Micula, FC Maramureș, Silvania Șimleu Silvaniei sau Someșul Dej.

Bolba a făcut parte din echipa națională de tineret a României care s-a clasat pe locul 3 la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Tineret – ediția Australia 1981, câștigând finala mică împotriva echipei Angliei, prin golul înscris de Romulus Gabor.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentSchimbarea prefecților și a subprefecților, pe masa Guvernului Cîțu
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 131. Ce fac românii cu petardele?