USR Satu Mare a anunţat că se alătură protestatarilor duminică, 24 februarie, în Pasajul Corneliu Coposu din municipiu.
”Noi, membrii USR Satu Mare, ne vom alătura duminică, 24 februarie, protestatarilor din Centrul Nou.
În fața disperării cu care PSD-ALDE acționează pentru a subordona justiția, și de a face din statul de drept statul lor paralel, trebuie să dăm dovadă de determinare și de unitate.
Întreaga societate trebuie să răspundă unit atacului PSD. Forțele politice responsabile trebuie să se unească și, cu ajutorul societății civile, să construiască o alternativă la actuala putere în așa fel încât să repare tot ce a distrus aceasta.
Alianța 2020 USR PLUS a luat naștere din dorința de a le transmite un semnal puternic tuturor românilor care cred în democrație, și anume că împreună suntem mai puternici. Uniți, vom putea duce până la capăt lupta cu cei aflați la guvernare care lansează fără oprire atacuri la adresa justiției, precum și la demnitatea și bunăstarea noastră, a cetățenilor cinstiți și de bună credință din această țară”, este mesajul USR.

Articolul precedentDeputatul Ioana Bran: ”Liberalii nu au votat investițiile derulate de Guvern în județul Satu Mare!”
Articolul următorO sătmăreancă a dispărut de acasă. Femeia este căutată în râul Someș de pompieri