Fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat ieri un bărbat, de 35 de ani, de către polițiștii negreșteni. 

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au depistat în oraș Negrești Oaș un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, după testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că susnumitul nu posedă permis de conducere de nici o categorie.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Articolul precedentProiectul ”Vestigii în culori divine”, derulat de Muzeul Județean Satu Mare
Articolul următorRazie prin barurile din centrul orașului. Jandarmii au stricat planurile elevilor ieșiți la cafea