Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Astfel, la data de 8 aprilie a.c., 299 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 8 aprilie, polițiștii au aplicat 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de 212.880 de lei, dintre care 111 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

De asemenea, polițiștii au identificat o persoană care nu respecta măsurile de izolare la domiciliu, astfel că a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoana mai sus menționată a fost internată în centrul de carantină, pentru o perioadă de 14 zile, pe propria cheltuială. De asemenea, față de persoana în cauză polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.

În perioada de referință, au fost verificate 1.828 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, nefiind constate nereguli.

De asemenea, 89 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.

Articolul precedentAnunțul Patriarhiei: Pelerinajul de Florii se suspendă. În noaptea de Înviere, credincioşii pot ieşi doar la ferestre, balcoane pentru a-și spune „Hristos a înviat!”
Articolul următorProgramul cabinetelor de pediatrie din cadrul Ambulatoriului