Ultima probă a Bacalaureatului, fără incidente în judeţul Satu Mare

Azi, 28 iunie, a avut loc ultima proba scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie. Este vorba despre examenul la proba la alegere a profilului și specializării.
La proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului de Bacalaureat au participat 1.756 candidați din totalul de 1.855 de candidați înscriși pentru susținerea acestei probe. Candidații prezenți au susținut proba scrisă la următoarele discipline: Biologie – 533; Chimie – 91; Economie – 11; Filosofie – 49; Fizică – 31; Geografie – 821; Informatică – 169; Logică, argumentare și comunicare – 11; Psihologie – 31 și Sociologie – 9.
Potrivit ISJ satu Mare, nu au fost semnalate incidente.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 iulie, iar cele finale, cu notele obținute după rezolvarea contestațiilor, în data de 9 iulie.
La nivelul județului Satu Mare sunt înscriși pentru aceste probe 1946 de candidați, din care 1722 din promoția curentă și 224 din serii anterioare.

Articolul precedentFord căutat de autoritățile din Germania, descoperit la Petea
Articolul următorCod galben de inundaţii pentru Satu Mare valabil până duminică