Poliţiştii de frontieră de la Petea au depistat un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităţilor ucrainene.

 

În cursul nopții trecute, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 41 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Cehia.

Cu ocazia controlului de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control – aparent emis de către autoritățile ucrainene – lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare și au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentSătmăreancă, reținută pentru furt calificat! A sustras câteva zeci de mii de lei din incinta unei farmacii
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET