Tribunalul Satu Mare își va deschide Porțile, de Ziua Europeană a Justiției.

Tribunalul Satu Mare va marca această zi prin activități destinate cetățenilor elevilor și studenților de a se informa asupra felului în care funcționează organele judiciare și a modului cum se desfășoară procedurile judiciare.

Astfel, se va permite accesul oricăror persoane pe bază de documente de identitate fără a se perturba activităţile curente ale instituţiei, fiind invitate şi grupuri organizate de elevi şi studenţi din localitate, care vor avea posibilitatea vizitării tuturor încăperilor relevante pentru activitatea instituţiei şi cărora li se va explica circuitul unui dosar în instanţă precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze. Pentru aceasta, magistraţi şi grefieri din cadrul grupului desemnat în acest scop la Tribunalul Satu Mare îi vor însoţi pe vizitatori în clădirea instanţei şi le vor furniza, cu respectarea prevederilor legale, orice relaţii solicitate.

Tribunalul Satu Mare invită cetăţenii să participe la acest eveniment, care se va desfăşura la sediul său din Satu Mare strada Mihai Viteazu nr. 8, vineri, 25 octombrie 2019, în cadrul programului de lucru, între orele 9,00 -14,00.

Articolul precedent”Ziua Armatei României” | Manifestări organizate de militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” la Satu Mare și Carei
Articolul următorA tâlhărit o femeie, apoi a încercat să se sinucidă