La data de 6 iulie, polițiștii din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unui magazin din Tășnad, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 800 de lei.

Astfel, în urma investigațiilor desfășurate de polițiști, aceștia au identificat 3 femei, de 21, 24, respectiv 31 de ani, toate din localitatea Cig, bănuite că în perioada 29 iunie – 5 iulie, ar fi sustras dintr-un magazin din Tășnad, mai multe produse cosmetice, creând un prejudiciu de aproximativ 2 000 de lei.

Totodată, ieri, 13 iulie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza localităților Tășnad și Cig, de unde au ridicat o parte din bunurile sustrase.

Față de cele trei persoane identificate polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Articolul precedentTinerii fermieri pot solicita de la AFIR fonduri nerambursabile pentru instalarea ca șefi de exploatații agricole
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 24. Nu avem nevoie de distanțare, avem marginalizare