Un bărbat din județul Satu Mare a ajuns vineri la spital, după ce s-a răsturnat cu tractorul în localitatea Târșolț. Pentru ca bărbatul să fie transportat într-un timp cât mai scurt la UPU Baia Mare, echipajele medicale care au intervenit la locul accidentului au solicitat în sprijin elicopterul SMURD.

 

Astăzi, în jurul orei 15:20, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale unei victime rezultată într-un accident, în localitatea Târșolț, unde un tractor s-a răsturnat. 
„La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș. 
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit un tractor răsturnat, iar o persoană de sex masculin, conștientă și cooperantă, a suferit leziuni la torace. 
Pentru un timp mai optim de răspuns s-a solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou. 
Echipajul SMURD a transportat victima pe terenul de fotbal din apropiere, de unde a fost preluată de echipajul de prim-ajutor aerian și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Baia Mare”, a transmis Bianca Timiș, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

 

 

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentNou bilanț CoVid-19: 946 de cazuri, 19 decese, 238 pacienți în ATI
Articolul următorCristiano Ronaldo este jucătorul lui Manchester United!