Tot mai puţini pensionari din agricultură în Satu Mare

Datele statistice ale Casei de Pensii relevă că, la nivelul județului Satu Mare sunt 80.002 pensionari, dintre care 55.132 pentru limită de vârstă și 15.20 pensionari de invaliditate.
La aceştia se adaugă 5.580 pensionari din domeniul agriculturii, 434 beneficiari de pensii anticipate, 1.129 de beneficiari de pensii anticipate parțial, respectiv 10.196 de persoane care beneficiază de pensie de urmaș.
Directorul executiv Marcel Erdei a declarat că luna trecută au fost încheiate 13 contracte privind plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări de sănătate, venitul încasat fiind de 47.862 lei.
Au fost alocate 1.899 de bilete de tratament și bilete suplimentare solicitate de conducerea CJP Satu Mare. Un număr de 2.121 de persoane au beneficiat de bilete de tratament în stațiunile Govora (pentru tratarea căilor respiratorii); Buziaș, Covasna, Tușnad, Vatra Dornei (pentru afecțiuni cardiovasculare); Căciulata, Călimănești, Olănești, Sângeorz Băi (pentru tratarea afecțiunilor digestive); Moneasa (pentru tratarea nevrozelor); Sovata (pentru tratarea afecțiunilor ginecologice); 1 Mai, Geoagiu Băi, Bizușa, Eforie Nord, Băile Felix, Herculane, Tășnad, Tinca, Neptun, Mangalia, Saturn, Techirghiol, Turda (pentru tratarea afecțiunilor reumatismale).
Valoarea punctului de pensie este de la 1 iulie în valoare de 1.100 lei. De asemenea, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari privind instituirea pensiei sociale minime garantate este de 640 lei.

Articolul precedentPeste 80 de negreșteni, angajaţi pe loc la Bursa locurilor de muncă
Articolul următorProduse proaspete și tradiționale, direct de la producător, la Carei