Două tinere care au furat produse cosmetice dintr-o farmacie din municipiul Carei au fost prinse de un jandarm aflat în timpul liber.

„În cursul acestei dimineți, plt. maj. Biro Mihaly, aflat în timpul liber, și-a propus să-și înceapă ziua ducându-și copilul la școală. 

Dar, cum cetățenii nu știu când ești liber sau în serviciu, a fost abordat, de către administratoarea unei farmacii din municipiul Carei, care la informat despre faptul că două tinere au sustras din farmacie câteva produse cosmetice. Jandarmul a vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere și a pornit în căutarea celor două femei, pe care le-a identificat, la câteva străzi distanță, în fața unei brutării.

Continuarea este simplă, jandarmul și-a declinat identitatea, le-a legitimat pe cele două femei, și le-a comunicat motivul pentru care le a abordat. Inițial, cele două tinere au negat totul, dar la prezentarea imaginilor de pe camerele de supraveghere și au recunoscut fapta.

Finalul a apaținut patrulei mixte de ordine și siguranță publică, căreia, omul legii i-a solicitat sprijin pentru preluarea cazului și continuarea cercetărilor”, a transmis Jandarmeria Satu Mare.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedent4.902 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Incidența cazurilor din fiecare județ
Articolul următor100% TU DECIZI! Nicolae Bănicioiu, ministrul care a adâncit rana Colectiv, veșnic fidel trădătorului Ponta