Țigări de contrabandă confiscate de polițiștii sătmăreni

Trei contravenții la Legea nr. 12/1990 și o infracțiune asimilată contrabandei a fost constatată în flagrant de către polițiști ieri, 1 noiembrie, în urma unei acțiuni organizate pe raza localităților Homoroade și Viile Satu Mare.
Polițiștii Secției Poliție Rurală Beltiug au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, la data de 1 noiembrie, pe raza comunelor Homoroade și Viile Satu Mare.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 12/1990, în valoare de 2 000 de lei.

Totodată, au identificat o femeie, de 61 de ani, din comuna Viile Satu Mare, care a deținut la locuință mai multe pachete de țigări de contrabandă, în acest caz polițiștii întocmind dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni asimilate contrabandei.

În total au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 3.800 de fire țigarete de proveniență Ucraina.

Articolul precedentO persoană fără adăpost a provocat un incendiu în curtea unei grădinițe
Articolul următorPolițiștii care l-au prins pe criminalul din Satu Mare, felicitați de primar