Este suficient să ieși la plimbare în parc, să intri în contact cu oamenii normali ca să constați că în România zilelor noastre sunt foarte multe lucruri de îmbunătățit.
La sfârșit de lună e trist să vezi pensionari bolnavi disperați că nu mai au bani pentru medicamentele necesare supraviețuirii sau pentru pâinea zilnică. Cei care nu vor sa facă pământului umbră degeaba sunt activi în câmpul muncii și își doresc să-i țină Dumnezeu sănătoși să aibă putere de muncă ca să poată ieși la pensie cât mai târziu … pe de altă parte avem o categorie de speciali care s-au născut cu o dorință evidentă de a nu fi băgați în aceeași categorie cu clasa muncitorească.
Persoanele speciale încep munca târziu și se pensionează repede ca să-și trăiască viața în cel mai mare confort cu o pensie lunară de 18000 lei sau 78000 lei în cazul celor mai speciali dintre speciali… nu sunt eu în măsură să judec câte ore de muncă fizica sau intelectuală a depus fiecare dintre acești speciali dar sunt convinsă că toți cei care muncesc 9-12 ore pe zi sunt curioși sa afle răspunsul.
Suntem codași în toate clasamentele indiferent de domeniu și avem atâtea bube că nici un tratament nu le poate vindeca rapid. Dar asistăm la greve și intimidări că nu se aprobă titlul specialilor. Alocațiile copiilor sunt atât de mici încât nici familiilor din provincie nu le ajunge pentru pamperși ca să nu mai menționăm orașele mari. Pensiile la fel, în cele mai multe cazuri sunt de mizerie!
Cum s-a ajuns în acest punct? Cei care muncesc peste puteri să își depășească limitele, cu eforturi uriașe să facă performanță în domeniul în care activează cât să poată creea acea stabilitate a zilei de mâine pruncului de acasă, să riște să iasă la pensie fără siguranța că vor și încasa ceva de fapt. Cei care se pensionează la 40 de ani, mai pot trai 30-40 de ani lejer din cotizația noastră iar noi ceilalți din câmpul muncii care ne dorim să ne pensionăm cât mai târziu poate și la 70 nu știm dacă vom mai avea zile și bani să „ne bucurăm” dacă mă pot exprima așa de Bătrânețe!
