Un incendiu s-a produs în această dimineață în centrul municipiului Satu Mare, în jurul orei 7,00. Pompierii au fost alarmați de un tânăr, în vârstă de 17 ani, care locuiește în imobil.
Până la sosirea pompierilor, tânărul a încercat să lichideze un incendiu izbucnit în locuință, inhalând o mare cantitate de fum.
Acesta a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații medicale.
Două echipaje de stingere cu apă și spumă au intervenit pe acoperișul clădirii și au lichidat focul, după care s-au asigurat că nu mai există niciun fel de probleme.
Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit electric.