Sute de angajați MAI, implicați în misiuni de siguranță, cu ocazia Referendumului

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea Referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.
Astfel, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare și Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului, pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
În acest context, 308 polițiști vor asigura paza și protecția la 154 de secții de votare, dintre cele 334 ce se vor constitui pe raza județului Satu Mare, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I..
De asemenea, peste 140 de poliţişti, se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.
Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.
Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 20 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști).
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 64 de polițiști și 4 jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare va avea în responsabilitate 125 secții de votare dispuse în 86 de locații, unde vor fi prezenți peste 250 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
217 pompieri asigura desfășurarea în bune condiții a referendumului
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii ISU desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Totodată, 187 de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației – structurile subordonate de pe raza județului Satu Mare vor asigura paza și supravegherea a 55 secții de votare aflate în zona de competență.
Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pe pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

Articolul precedentZeci de pietoni sancţionaţi pentru că au traversat neregulamentar
Articolul următorCursuri gratuite de limba engleză, la Biblioteca Județeană Satu Mare