”Steaua României” și ”Coroana României” pot fi admirate la sediul IPJ Satu Mare, în cadrul unei expoziții

bty

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-a deschis astăzi expoziția ”Pe aici nu se trece”.
Expoziția, deviză născută pe câmpul de luptă de la Mărășești se dorește a fi un omagiu adus soldaților români, eroismul acestuia acestora în lupta pentru împlinirea unității naționale a statului român.
În cadrul expoziției sunt etalate arme, decorații, obiecte de uz militar, cărți și fotografii care povestesc despre evenimente de acum 100 de ani, adunate în decursul timpului și salvate astfel de la uitare de comisar șef de poliție dr. Radu Bogdan Păun, ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Printre medaliile ce pot fi admirate se numără atât ordinele ”Steaua României” și ”Coroana României”, cât și ”Crucea Comemorativă a Războiului 1916 – 1917”, distincție conferită militarilor participanți la campanie.
Unul dintre obiectele originale expuse este o cască militară model francez, celebra cască ”Adrian”, denumită astfel după numele inventatorului său și care, începând cu ianuarie 1917, s-a aflat și în dotarea armatei române.
Expoziția este realizată de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare cu sprijinul Muzeului Județean Satu Mare și poate fi admirată până în data de 10 decembrie la sediul Inspectoratului de poliție de pe strada Mihai Viteazu nr. 11.

Articolul precedentTrenul Satu Mare – București, anulat în minivacanța de 1 Decembrie
Articolul următorFinanțare europeană pentru pista de biciclete de pe strada Barițiu din municipiul Satu Mare