Cu ajutorul sătmărencei Dobai Bernadett Miriam, o tânără studentă în anul 5 la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare ia parte la PINEAPPLE, un studiu multicentric la care participă spitale din SUA, Ungaria, Israel și România.

În centrul cercetării este pancreatita, o boală relativ frecventă, reprezentând aproximativ 10% din cauzele de internare (din totalul urgențelor chirurgicale abdominale). Severitatea pancreatitei variază de la ușoară (resimțită de pacient ca disconfort abdominal) până la severă. În cazurile foarte severe, se poate instala insuficiență multiplă de organe și poate duce chiar și la deces. Din acest motiv obiectivul acestei cercetări este de a îmbunătăți metodele diagnostice și terapeutice.

Cercetarea este condusă de Centrul de Medicină de Translație a Universității din Pecs, Ungaria, care colaborează cu spitale și centre universitare din străinătate. În România, pe lângă centrele universitare, a fost inclus și Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

Pentru Spitalul Județean de Urgență Satu Mare cercetările și studiile sunt făcute de Dr. Markovits Mihai, medic primar gastroenterolog, șef de secție Gastroenterologie, care a declarat: “Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Craiova colaborează cu cercetătorii centrului din Pecs. Dobai Bernadett Miriam, studenta sătmăreancă în anul 5 la Medicina Generală la Târgu Mureș, m-a contactat în legătură cu o posibilă colaborare a spitalului nostru la acest studiu de cercetare. Cu acordul domnului manager Marc Adrian și ajutorul doamnei dr. Moldovan Adriana, medic șef secție UPU și echipei de informaticieni a fost posibilă colectarea datelor necesare pentru studiu, astfel având oportunitatea de a participa într-un studiu multinațional despre pancreatita acută. În total, 6547 de pacienți au fost incluși în studiu și cei din centrul de cercetare au fost foarte mulțumiți de calitatea datelor și sunt deschiși la colaborări pe viitor.”

Cea care a făcut posibilă această colaborare, sătmăreanca Dobai Bernadett Miriam, afirmă: “Participând la un curs organizat în Târgu Mureș de reprezentanții centrului de cercetare din Pecs, despre studiile actuale în desfășurare, mi-a venit ideea să iau legătura cu cei din Pecs în vederea unei colaborări cu Spitalul Județean de Urgență din Satu Mare. Mi-am dorit să încercăm să participăm și noi, cei din Satu Mare, la studii în care sunt incluse de obicei centrele universitare. Acesta creează și un precedent pentru următoarele studii și pentru întărirea relației cu alte spitale și centre Universitare.”

 

Articolul precedentProfesorul sătmărean Gheorghe Moldovan a contribuit la digitalizarea învățării matematicii
Articolul următorA tâlhărit o bătrână. Autorul, de 19 ani, a fost arestat