Spectacol și voie bună la Festivalul Tradițiilor și Meșteșugurilor

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Păulești, a organizat duminică în parcul din fața Căminului Cultural din localitatea Amați, cea de-a III – a ediție a Festivalului Tradițiilor și Meșteșugurilor.
Evenimentul a fost centrat pe activități artistice, iar meșterii populari din Țara Oașului, Zona Codrului și de la Asociația Borokagyökér, și-au prezentat măiestria.
În deschiderea evenimentului au fost invitați pe scenă: Zenoviu Bontea – primarul comunei Păulești, Cătălin Fekete – viceprimarul comunei, Robert Laszlo – managerul CJCPCT Satu Mare (fiu al satului Amați), Cecilia Marinescu – directoarea de cancelarie al prefectului Județului Satu Mare, Ioan Pop – consilier județean, Gheorghe Marincaș – consilier județean, Felician Pop – președintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest, și Viorel Marc – părintele ortodox din localitate.
Ideea festivalului este aceea de a promova tradițiile și valorile tradiționale. Un element specific al comunei Păulești fiind multiculturalitatea, programul artistic oferit de artiștii sătmăreni și nu numai, a fost unul pe placul tuturor participanților.
În program au evoluat: cunoscutul interpret de muzică populară, Gheorghe Turda, Malvina Madar Iederean cu Dănțăușii din Soconzel și Cuța, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene” (prezentând o serie de dansuri codrenești, ungurești, șvăbești, oșenești, cât și cântece din zonele etnofolclorice enumerate), Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană”, Ansamblul Folcloric „Cetatea Codrului” – Ardud, Trupa Inedit și Elevii Școlii Generale din comuna Păulești.

Articolul precedent26 iunie – Ziua Drapelului. Află programul manifestărilor la Satu Mare
Articolul următorDin iulie, mașinile parcate ilegal în municipiul Satu Mare vor fi ridicate. Unde vor fi duse