Şoferi vitezomani amendaţi de poliţiştii sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 4 februarie, acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 43 000 de lei.
Astfel, la data de 4 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 104 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 28 000 de lei, au reținut 9 permise de conducere și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.
În urma unei acțiuni pentru combaterea vitezei, polițiștii Serviciului Rutier, pe lângă amenzile aplicate, au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 6 conducători auto, care au depășit limita maximă de viteză admisă cu peste 50 de km/h.
Astfel, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar la data de 4 februarie, 6 conducători auto, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, care rulau cu viteze de la 107 km/h până la 140 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă admisă de 50 km/h.
În toate cazurile s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au aplicat peste 30 de sancțiuni contravenționale și au dispus măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a doi conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni.

Articolul precedentUn sătmărean a ajuns la închisoare după ce și-a bătut copilul
Articolul următorDrumul județean Carei – Căpleni se modernizează