În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat peste 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 12 000 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 8 permise de conducere.

Doi șoferi de 28, respectiv 43 de ani, au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând, în interiorul localității, ambii cu 114 km/h, față de aceștia polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

Alți 5 conducători auto au fost depistați de polițiștii rutieri sătmăreni că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc semnalizat și marcat corespunzător iar unul nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul la pornirea de pe loc, și în cazul acestora s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Articolul precedentArtistul Petrică Mureșan a donat încălțăminte pentru zeci de oameni ai străzii
Articolul următorCod roșu la vama Petea