Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 11 mai a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 11 mai a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.800 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto.

Șase șoferi cu vârste cuprinse între 26 și 44 de ani au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de la 96 km/h până la 153 km/h atât în afara cât și în interiorul localităților, în cazul acestora polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Totodată, ieri, un conducător auto, de 43 de ani, a fost surprins de polițiștii rutieri în timp ce vorbea la telefonul mobil fără un dispozitiv de tip “mâini libere” și în concurs cu alte contravenții la regimul circulației, în cazul acestuia s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile.

Articolul precedentMăști chirurgicale, distribuite gratuit sătmărenilor
Articolul următorKlaus Iohannis: Din 15 mai nu e nevoie de declarație în interiorul localității, masca e obligatorie, nu e cazul să ne relaxăm prea mult